Seara, după miezul nopţii.
- Hai, du-te! murmură Lexie, calmă şi uşor obosită, în timp ce-i dădea drumul căţelului ei din lesă. Îi plăcea să se plimbe seara, era răcoare şi nu era aşa aglomeraţie, încât să-şi piardă câinele sau să deranjeze pe cineva prea visător.
Mergea lent, chiar simplu, savura clipele de linişte de fapt şi se uita lung la stalele ce străluceau mirific pe cer. Luna, deasemnea, domnea mândră şi arunca şi câteva raze spre drumul pe care păşea frumoasa şatenă.
Purta pantaloni scurţi, un tricou pe care scria ceva şi-un hanorac negru, cu câteva prostioare desenat pe el. Părul, de această dată, şi-l lăsase liber, să-i cadă pe umeri şi spatele drept, frumos.
Trase aer adânc în piept, întorcându- şi privirea verzuie spre câinile ce era în faţa ei, dând energic din coadă şi lătrând tare vioi.