All that has to be done

Puse pistolul la locul lui şi oftase. De ore în şir tot încerca o nouă mişcare care nu îi ieşea de nici o culoare. Ura sentimentul acela rece, numit neîncredere. El era printre cei mai buni asasini din ţară şi cu toate astea o simplă rotire în aer nu-i reuşea. Se aruncă pe iarba uscată dintre după pietre şi oftă. Ofta mult, observase. Mâinile au cutreierat până la buzunar de unde scoase pachetul de ţigări. Scoase una, o aprinse, o duse la gură, o prinse între buze şi o lăsă acolo să ardă singură.

L-am urmarit in taina cu privirea cateva momente pe tanar, dar nu am mai rezistat mult timp tentatiei. M-am apropiat incet de dansul, descoperindu-mi ascuzantoare astfel. M-am aplecat deasupra sa, zambindui scurt si usor.

Te deranjez ?

A fluturat mâna în faţa ochilor, crezând că are vedenii. Ce se îtâmplă când laşi garda jos? se dojeni în gând cât se scula încapul oaselor. Marion îl fixa cu ochii ei, făcându-l să vrea să se întoarcă.
Nu, deloc... îi răspunse.

Bine, pentru ca vreau sa ma ajuti.
Il privesc din ce in ce mai profund, incercand sa-l intimidez. Am zambit ironic, destul de " malefic ", indepartandu-ma putin de dansul, pentru a se ridica.

A aofta uşor, mustrându-se că iar oftează. Probabil era deja un tic, deci trebuia să scape de el. Îi dădea neîncredere. Se ridică în fund şi o privi pe fată, oprindu-se ca să calculeze zâmbetul ei.
Cu privire la ce?

Cu privire la asta...
Spun scurt, aratand spre farul ce se inalta inaintea noastra. L-am privit indelung, analizandu-l din nou, dar mais umar ca niciodata. Am zambit din nou ironic, intorcandu-mi ochii spre tanar.
Ce spui, Joseph ? Te induri sa vii cu mine ?

Hah, vorbeşti de parcă ar fi cine ştie ce chestie! spuse ridicându-se în picioare. Işi stinse ţigara într-o stâncă şi o lăsase acolo. Îşi băgase mâinile în buzunarele de la spate, aşteptând ca Marion să plece, ca el să o poată urma. Privi scrimul de pe iarbă şi îl zbrobi cu vârful tenişilor plin de satisfacţie.

Am ridicat o spranceana dupa ce am observat gestul tanarului. Nu am acordat atat de multa atentie, luand-o inainte.
In scurt timp, am pasit timida inauntru, incaperea fiind intunecata, am asteptam pentru a mi se obisnui ochii.

O urmez pe fată automatic, fără să gândesc. Ajunşi înăuntru închid uşa şi îşi duse mâna în buzunarul gecii de unde scoase o lanternă micuţă. O aprinse, lăsându-i lumina albă şi rece să lumineze în faţa lor.
Asta vroiai să vezi? o întrebă lovind cu vărful piciorului podeaua din pietre umede. Cineva a fost pe aici de curând... îşi spuse urmărind cu privirea dâra de apă.

M-am intors instinctiv spre dansul cand lumina alba imi lumina drumul. Observand faptul ca podeaua era umeda, am ramas putin pe ganduri. Mi-am revenit rapid, inaintand.
Lanterna ta ? Nu...
Spun ironica, desi figura mea era una aeriana.

A mea. răspunse păşind după ea, urcând scările în spirală. Multe amintiri îi erau legate de urcatul scrărilor. Copilăria lui petrecută într-o cameră mică, de la capătul scărilor, cât îi lua să coboare şi să urce acele blestemate cinci etaje de fiecare dată când trebuia să meargă la masă... Totul îi amintea de acel loc. Ura asta.

Simteam cum Joseph avanseaza, si am grabit pasul. Eram pe la ultimele 5 trepte, cand am simtit ca una cedeaza sub greutatea mea. Mi-am marit instinctiv ochii, dar nu am strigat.
Eram sigura ca asta era sfarsitul, avand in vedere ca era ceva distanta pana jos, iar daca nu era, de ce sa strig degeaba ?
Nu stiu cum am mai reusit sa am parte de astfel de ganduri in acest moment ce parca se prelungea la nesfarsit...

Am prins-o cu o mână, lăsând lanterna să cadă. Dintr-o mişcare o trag sus, prinzând-o de talie ca să o pot susţine. Ofez, întorcându-mă pe călcâie, o iau pe fată pe braţe şi încep să cobor scările.
Poate nu te prindeam.

Aveam ochii inchisi, strangandu-l pe tanar cu ajutorul bratelor ce erau incolacite in jurul gatului sau. Mi-am cufundat pentru scurt timp chipul in pieptul sau, incercand sa-mi revin.
Dar ai facut-o...
Imi ridic ochii melancolici, dar recunoscatori, spre el, urmarindui privirea.

Zâmbise ironic auzind răspunsul ei. Dacă era după principiul lui, n-ar fi prins-o. La ce îi trebuia lui o fată de 16 care are curarjul să bântruie într-un far părăsit.
Da... Te-am prins.
Răspunsul veni fără să îl vrea el. Făcea multe lucruri care nu trebuiau.

Imi las privirea timida in jos, spre podea.
Uhm, ma poti lasa jos... Daca vrei.
Spun asta balasandu-mi usor picioarele.

Surâse uşor către ea, când o auzi vorbind. Gânduri perverse i-au trecut prin minte în acea secundă, lăsând o urmă de licărire în ochii lui.
Şi dacă cazi iar? întrebă ironic.

L-am privit putin confuza, totusi amuzata.
Atunci nu ma lasa...
Spun asta si imi apas ceva mai mult degetele pe gatul sau, urmarindu-i gesturile.

Zâmbise, continuând să meargă încet către ieşire. Deschise uşa întrecrăpată cu o mişcare a piciorului. Mări paşii până ajunse lângă decapotabila lui neagră.
Unde zicei că stai?

L-am privit oarecum confuza, marindu-mi ochii. Am inganat ceva, intorcandu-mi chipul spre pamant.
Nu am spus... Dar poate nici nu este nevoie.
Spun asta, si imi acopar si mai mult chipul, incercand sa ascund roseata ce-mi acapara obrajii. As fi preferat sa ma duca el unde vroia...

Ocoli maşina şi sări în locul şoferului. Nu primise un răspuns, dar continuă să zâmbească cât pornea maşina.
Atunci ai un loc în care ai vrea să mergi? î întrebă zâmbind pervers.

Cred ca tu ai.
Spun asta chicotind, ducandu-mi degetle la buze, pentru a le ascunde. Imi inchis ochii usor, zambind.

Pornise maşina şi o luă pe drumul drept care ducea spre oraş. Nu ştia unde vor merge. Doar mergea...
Am? Poate că da... zise misterios, zâmbind.

Mi-am marit ochii la raspunsul tanarului, dar nu l-am intrebat unde avea de gand sa mergem, cu toate ca nu prea eram adepta surprizelor. Sa zicem ca aceasta era o surpriza pe care mi-o faceam singura...
Mai repede...
Spun scurt, sperand ca tanarul sa mareasca viteza.

Maşina gonea pe lângă peisaje unul după altul, lăsând în urmă totul. Când întră în oraş Jose opri la prima cafenea.
E bine aici? întrebă.
Era localul lui preferat. Ieftin, tăcut şi intim.